joi, 2 decembrie 2010

STIINTIFIC!!!

Se spune câteodată că ştiinţa este opusă credinţei, în discordanţă cu ea. Dar de fapt ştiinţa se bazează pe credinţă pentru că se încrede în permanenţa şi uniformitatea legilor naturii - lucru care nu poate fi niciodată demonstrat.
O picătură de rouă ce cade din înălţimi reflectă în pereţii ei tot văzduhul; ceea ce e fără margini în afară se adânceşte înăuntrul ei, afundându-se fără margini. Aşa e şi sufletul omenesc, o oglindă sferică, având în adâncimea ei o conştiinţă; de aceea minunea fără margini, de afară, ne interesează mai puţin decât minunea dinăuntru, tot aşa de fără margini.

Demn de retinut

Nu-l invidiaţi pe cel bogat pentru averea sa, pe cel puternic pentru demnitatea sa şi pe cel înţelept pentru ştiinţa sa, căci toate acestea sunt mijloace ale virtuţii doar pentru cei care le întrebuinţează bine, fiindcă fericirea nu stă în ele însele.

Stiinta

Ştiinţa este un sistem de adevăruri care oferă cunoştinţe clare şi certe despre lumea reală şi de aceea este superioară tradiţiei, filozofiei, religiei, dogmei şi superstiţiei, care oferă cunoştinţe obscure despre o lume ideală.